Rocker - care e treaba, deci?

12 January 2009, by alexosu

Dezbaterea pe marginea articolului introductv despre ce inseamna schiul rocker si ce vrea de la viata s-a dovedit foarte interesanta si instructiva. Reiau putin concluziile.

Rocker se refera la varf si coada, mai putin la schi cu totul (caz in care termenul este de reverse camber). Inseamna ca varful si/sau coada pornesc mult mai devreme decat la un schi obisnuit. Dar treaba e, ca de obicei, ceva mai complicata, dupa cum veti vedea mai jos. Si o precizare: nu vorbim acum despre schiurile reverse camber. O sa atingem subiectul la un moment dat. Acum vorbim doar despre rocker.

In functie de cat de specializat in off-piste este schiul, rockerul va fi mai evident, adica va incepe mai devreme, dintr-un punct mai apropiat de legatura/zona mediana a schiului. Asa avem Armada ARG de exemplu, sau Volkl ChopSticks sau Rossignol S7. ARG, in particular, are o zona flat foarte mica (zona mediana), iar coada si varful sunt rocker si pornesc imediat dupa legatura. Atat de devreme incat multa lume considera ARG un reverse-camber. Daca e sau nu, conteaza mai putin. Tot ce conteaza e cum isi face treaba pentru care a fost construit.

download tron: legacy film in hd formats

Un schi ceva mai versatil, ca Armada JJ sau K2 Kung Fujas de exemplu, va avea un rocker in continuare foarte evident, dar ceva mai discret decat schiul dedicat de powder. Coada si varful incep la cateva zeci de centimetri dupa legatura.

In fine, la schiurile de parc cu varf si coada rocker ca Armada Alpha1 si 2 (de care amintea kiks), curbura incepe mai aproape de capetele schiului. La ce foloseste? E foarte usor de manevrat, nu mai agata la tranzitii intre doua sarituri, iar aterizarile dein mult mai usoare.

Volkl a introdus tehnologia rocker la Gotama, incepand din sezonul asta. La fel si o serie de modele de la K2 - Coomback,  si ObSEThed. Rossignol are Badint Pro 112 sau S3. Movement vine cu Fly Swatter. Lista e mult mai lunga, dar ma opresc aici. Toate aceste modele au varful sau/si coada rocker. Latimea nu mai e, deci, singurul atribut care califica un schi pentru iesirile in off-piste.

Partea delicata si care face diferenta intre un schi mediu sau prost si un schi senzational este cat de devreme incepe curbura varfului sau a cozii si, mai ales, care e unghiul ei. Daca e un unghi prea mare, in momentul incare iesi din zapada mare, schiul devine foarte greu de stapanit. Cam asta era problema la Volant Spatula. La fel, materialele folosite sunt cruciale. Deci atentie la detalii.

Cui i-as recomanda un schi rocker? Pai cam oricarui schior care vrea sa iasa putin din partie. Ce model as recomanda? Aici depinde extrem de mult de fiecare schior. Modelele de mai sus pot fi un inceput - daca le gasiti, dar ideal ar fi sa testati. Sau, cel putin, sa va documentati cat mai mult. Nu ezitati sa puneti intrebari si sa cautati informatii.

  • TwitThis
  • Google
  • Facebook
  • LinkedIn
  • MySpace
  • E-mail this story to a friend!
  • Print this article!

Comentezi?? Comenteaza!!

31 Raspunsuri la “Rocker - care e treaba, deci?”

  1. kiks on 13 November 2009 11:58 am

    Eu am asa o impresie ca “noul” Kung Fujas e facut in matrita “vechiului” Seth. Nu ca ar deranja asta pe cineva (cu atat mai putin pe Pep daca se da pe Hellbent).

  2. m@rius on 13 November 2009 2:56 pm

    Kung Fujas are mini rocker la varf si coada (5mm/30cm). Mai reprezentative sunt obsethed si hellbent. Nu e facut pe “matrita” seth deoarece are alte dimensiuni, greutate si pop. E conceput ca un ski all around (park si partie), dar nu se compara in pow cu obsethed.

  3. kiks on 13 November 2009 3:39 pm

    @ M@rius: vad ca iti cunosti marfa :) un lucru laudabil. Dar totodata te-ai dat de gol ca un nou-venit. Permiteti: vechiul Seth Pistol n-are nimic in comun cu Obsethed 2010 pe care-l vindeti voi acum. E (era) un ski cu talie de 95mm si grafica geniala dupa care am salivat intens acum ceva vreme. Bottom line: Seth Morrison e mai mare rocker decat au amandoua skiurile lui la un loc!

  4. alexosu on 13 November 2009 9:13 pm

    @m@riusNu eram sigur ca Hellbent e rocker sau direct reverse camber. Intre timp m-am lamurit si a venit si confirmarea ta..

    De fapt sunt extrem de putine modele reverse camber. E si normal, pentru ca fara putin camber sub bocanc (sau macar flat camber) nu prea te mai intelegi cu schiul in altceva decat powder. Ar iesi, deci, un schi prea specializat si destul de greu de vandut.

    Rocker-ul, deci, rezolva multe lucruri.

    PS. Si eu am aceeasi banuiala in privinta lui Kung Fujas. Dimensiunile sunt extrem de apropiate (variatii de 2-3mm in varf si coada). Nu ca ar conta :).

  5. Armada Team on 14 November 2009 12:27 pm

    in curind un video review al rocker-ului JJ facut de Ion Trandafir. si desigur, o chestie asemanatoare pentru big-mountain-ul ANT.

  6. m@rius on 16 November 2009 10:10 am

    @Kiks: nu intelegeam ce vrei sa spui prin vechiul “Seth” : pistol, vicious…modelele mai vechi de 2007/2008 intradevar au dimensiunile apropiate de Fujas (sethurile sunt mai late in varf si mai subtiri la coada- pana la obsethed care e 138/105/125) 126/95/120. Fujasu e mai lat un pic in coada pt aterizari switch si dat in parc. Am un prieten care a avut seth pistol si s-a dat si a testat Fujas (modelu 2008/2009) iar concluzia lui e ca este o diferenta destul de mare.

  7. m@rius on 16 November 2009 10:12 am

    @Alexosu:
    hellbent e tip&tail rocker 20mm/40 cm cu 0 camber (flat foot) sub clapar
    obsethed e tip&tail rocker 10mm/20cm cu regular camber underfoot

  8. alex on 17 November 2009 1:05 pm

    Hey Boys!
    Incerca ti si voi niste skiuri mai diferte ca o sa va plafona- ti dac ramaneti numailai k2 si Armada..nu ca am ceva impotriva(si eu am o pereche de Coomba) dar incercati ceva cu peste 150 in virf si idea de powpow se transforma in wowwow…eu am un black diamond Megawat cu 153 in fata, flat camber si excessive rocker si absolut zboara..am auzit ca si elanul ala de 160 latime se comporta bine….si da rocker is the way pt mai mult de 30/40cm de freshies….Acum problema?!?!? unde in romania osa pot eu sa folosesc skiuri asa de late cand i ti trebuie ori sa skin up pina in virf(153cm..hmm) ori sa skiezi pe partie si pietre dupa….Thanks!

  9. m@rius on 17 November 2009 2:00 pm

    schiuri sunt…zapada sa fie

  10. alexosu on 17 November 2009 3:01 pm

    @alex
    Cam asta e si problema cu schiurile mega-late. Nu e vorba ca nu ai unde, dar sunt cam putine zile cu zapada proaspata de +1m. Asta daca nu ai cumva un elicopter in fata casei. Atunci discutam altfel :).
    Ne rezumam, so far, la K2 si Armada pentru ca pe astea le stim cel mai bine. Nu obisnuim sa scriem din auzite. Asa ca daca poti sa ne faci un review petru Megawat, am fi foarte incantati. Te bagi?

  11. kiks on 17 November 2009 3:04 pm

    ^^ iata ce iese daca combini alcoolu’ cu posturile pe derdelus:))

  12. alexosu on 17 November 2009 3:29 pm

    Nu inteleg, e de bine sau de rau?
    Anyway, recunosc: bausem 2 beri inainte de a scrie articolul.

  13. kiks on 17 November 2009 5:26 pm

    Gotcha! uite cum iese adevarul la iveala, hahaha - dar nu vb de tine :)) ci de tizul tau care ne atentiona sa nu ne “plafona-m”. Alex vorbeste despre o problema , dar eu unul nu am putut intelege din formularea lui CARE e problema. Asa ca, in loc sa pun asta pe seama incapacitatii mele ( Hello kiks, my name is reading comprehension & I don’t think we’ve met!) am dat vina pe bautura, ca si-asa e toamna, vreme de betie. apropos, parca ar merge o bere !:D

  14. kiks on 17 November 2009 7:00 pm

    o incercare de a readuce discutia on topic:
    Black Diamond nu fac twin tips, deci nu sunt skiuri pt. mine. Dar daca nu te dai switch, argumentul cade. Despre Elanul de 160 mm nu stiu nimic, dar o opinie personala, nu din auzite, despre Pontoane, un ski a carui estetica imi place enorm: orice as face, lopetile late si moi se lovesc una de alta cu un sunet clampanit care ma scoate din sarite. Nu-mi pot tine picioarele asa departate tot timpul. De asta prefer sa am latimea sub clapar.

  15. kiks on 17 November 2009 10:34 pm

    Add-on: la partea cu “unde in RO?” raspunsul ti-l poate da http://www.akline.ro

  16. alb_ca_zapada on 18 November 2009 12:44 pm

    haha, il cunoastem pe akline, baiat bun.
    chiar avem ceva de povestit despre asta in curind ;)

  17. alex on 18 November 2009 6:15 pm

    Sigur!..Va pot scrie cam ce cred eu si cum se comports skiul pt mine….venin..d dintr un backround de 38 de ani de ski si 17 ani de monitorit…dar este pur o parere personala!..DE acord?

  18. alexosu on 18 November 2009 6:17 pm

    Mi se pare un background foarte potrivit :). Pe mail, pls - alexosu (at) gmail (dot) com. Daca ai si o poza buna, e perfect. Multumesc mult.

  19. alex on 18 November 2009 6:55 pm

    Pacat ca web siteul de AK line nu merge prea bine(doar 2 pagini active)…dar merci oricum…alte sugestii?

  20. Horatiu on 27 November 2009 9:47 am

    Vin si eu cu o idee mai ciudata. Ce parere aveti, ar merge ca schi de tura un rocker ingust? Ma gandesc ca ar fi mult mai bun la coborare, rocker-ul ajutand in zapezi mari si grele unde schiurile inguste cam au probleme. Ma gandesc oare cat de mult ar afecta forma de rocker capacitatea de urcare pe piei.

    Modelele la care ma gandesc ca ar merge la asa ceva sunt Alpha 1 si 2 de la Armada, care ar putea fi convertite la asa ceva…

  21. alexosu on 27 November 2009 9:52 am

    Chiar ca e o idee interesanta. Dintre cele doua, as merge pe Alpha2. Miezul este AR Core2, ceea ce inseamna masa mai redusa decat Alpha1.

  22. Horatiu on 27 November 2009 9:59 am

    Da, clar Alpha 2 ca e si mai ieftin si are talpa mai rezistenta, iar alunecarea nu e un punct asa de important. De incercat, daca imi iese la buget, ma bag de cobai ceva mai incolo…

  23. alb_ca_zapada on 27 November 2009 11:30 am

    @horatiu:
    dar de ce neaparat mai ingust? daca vorbim despre ski-touring exclusiv, inteleg. daca insa discutam despre ce stiu eu ca face lumea p-aici, asta se cheama backcountry, crede-ma… iar schiul genial si dedicat pt asta este JJ (n-o spun eu, o spun altii mai destepti si mai priceputi decit mine… sau intreg internetul).

    este un schi F manevrabil, usor de dus intre copaci sau pe pasaje inguste, culoare. nu este schi de big mountain, nu tine la viraje largi, are tendinta de a vira repede si scurt.

  24. Adrian on 27 November 2009 11:45 am

    @Horatiu
    Probabil cu pieile pe un schi cu rocker, nu se simte diferenta decat cand dai de gheata sau placa tare si panta mai mare de 30 grade. Suprafata mai mica de piele in contact cu zapada s-ar putea sa te faca sa o iei la vale, dar in conditiile astea poti sa folosesti coltari la legaturi, deci nu e un inconvenient prea mare.
    In concluzie, asteptam pareri de testare.

  25. Armada Team on 27 November 2009 12:15 pm

    Ghizii AKline vor folosi de anul asta JJ cu legatura de tura. Le vor folosi in tot Fagarasul atat la urcat cat si la coborat. Spune asta ceva?
    Cat Alpha 2 poate reusim si facem o sesiune de teste in sensul asta. Si cu Alpha si cu JJ.
    Dar mai discutam, anuntam la momentul oportun.

  26. ion on 27 November 2009 3:06 pm

    JJ ruleaza!!!!!!!!!!!! :)

  27. cristi on 27 November 2009 7:27 pm

    @Armada Team
    Da, spune, spune ca-s sponsorizati cei de la AKline :D

  28. Armada Team on 27 November 2009 7:40 pm

    @cristi:
    Da, este adevarat, exista un parteneriat intre AKline si Armada. Dar cine si-ar face oare meseria cu niste unelte in a caror calitate nu crede? Oferta e mare pe piata, nu-i asa?

    In alta ordine de idei discutam aici de JJ vs Alpha ca schi de tura. JJ a fost ales de niste oameni a caror experienta nu poate fi pusa de nimeni la indoiala pentru a se da atat la deal cat si la vale. That’s we are talking about ;)

  29. Adrian on 22 January 2010 10:09 pm

    Am dat peste un filmulet interesant care explica cum sta treaba cu rocker-ul.
    Luati de aici: http://www.youtube.com/user/Backcountrydotcom#p/u/4/zCLaajZY_yU
    sunt 3 filmulete pentru powder, big mountain si all mountain; merita toate.

  30. Cele mai interesante 10 schiuri ale sezonului 09/10 : derdelus.ro on 11 February 2010 12:24 pm

    [...] Dar ce inseamna “rocker”? Termenul se refera la curbura pe care o fac varful si coada schiului. Curbura incepe dintr-o zona mai apropiata de bocanc decat in mod obisnuit. Asemenea scaunelor-balansoar (care in engleza se numesc “rocker” sau “rocking chair”). Mai multe detalii aici si aici. [...]

  31. JJ. Atat : derdelus.ro on 19 February 2010 3:18 pm

    [...] Vazut dintr-o parte, iarasi e ciudat, cu varful si coada rocker (detalii despre rocker aici si aici). Puse pe hartie, cifrele indica un singur lucru, si anume powder. Puse pe partie, schiurile zic cu [...]

Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.




Spam protection by WP Captcha-Free