Cele mai interesante 10 schiuri ale sezonului 09/10

11 February 2010, by alexosu

Pentru schi, sezonul 2009-2010 este bun si prost in acelasi timp. Bun pentru ca in toata emisfera nordica ninge din plin, prost din cauza crizei economice care a afectat masiv industria sporturilor de iarna.

Trecand peste contextul meteo-economic, industria schiului isi traieste una din cea mai efervescente perioade din punct de vedere al inovatiilor. E o adevarata revolutie a formelor, materialelor, graficii.

Sezonul 2009/2010 duce tehnologia “rocker” in mainstream. Daca pana acum 1 an, tehnologia “rocker” era pusa in legatura cu 2-3 modele extrem de specializate si destinate numai riderilor profesionisiti, de acum aproape ca nu exista producator - major sau independent, care sa nu ofere cel putin un asemenea model.

Dar ce inseamna “rocker”? Termenul se refera la curbura pe care o fac varful si coada schiului. Curbura incepe dintr-o zona mai apropiata de bocanc decat in mod obisnuit. Asemenea scaunelor-balansoar (care in engleza se numesc “rocker” sau “rocking chair”). Mai multe detalii aici si aici.

Cateva precizari inainte sa trecem la fapte. In primul rand u e vorba de o ierarhie, ci de o enumerare (in ordine alfabetica). In al doilea rand, majoritatea modelelor recomandate sunt din gama all-mountain sau off-piste. Motivul e foarte simplu - calitatea partiilor din Romania face inutila achizitia unui schi apropiat de gama de competitie pentru alti schiori decat cei experti sau profesionisti. Nu in ultimul rand, nu veti gasi toate aceste modele in magazinele din Romania. Preturile afisate sunt orientative si pot varia destul de mult, mai ales ca in jurul datei de 1 Februarie au inceput reducerile. In fine, nici unul dintre modele de mai jos nu este schiul perfect. Nu il cautati, pentru ca nu exista. Exista insa schiul potrivit pentru anumite conditii de zapada si nivelul tehnic al schiorului.

Armada ARV

ARV e modelul all-mountain cu care vei face fata oriunde: off-piste, partie amenajata, sau o tura prin snow-park. Cu o legatura specializata poate fi schiul de tura ideal. Schiorii care il folosesc spun despre ARV ca e unul dintre cele mai distractive si usor de schiat schiuri de pe piata.

E suficient de lat pentru a pluti in zapada mare fara sa sacrifice controlul pe partiile amenajate, suficient de rigid pentru a iesi cu bine din zone cu zapada inghetata, si are un profil moderat astfel incat sa negocieze la fel de usor virajele stranse si cele largi. Mergand pe pricipiul ca echipa castigatoare nu se schimba, ARV e acelasi schi de 3 ani incoace. Si va mai fi o perioada, pana cand cei de la Armada vor gasi o modalitate de a-l imbunatati. Sarcina e dificila.

Armada vine si cu varianta feminina a lui ARV, numita ARVw. La fel, doar ca mai usor si o idee mai soft.

Specificatii
Lungime: 165cm. Profil: 130-95-119mm. Radius: 21.5m
Lungime: 175cm. Profil: 125-92-114mm. Radius: 20.5m
Lungime: 185cm. Profil: 120-89-109mm. Radius: 19m

Pret informativ: 1800 lei. Disponinil in magazinele Himalaya (Bucuresti), Oldschool (Sibiu), Flava (Brasov), Kingpin (Cluj Napoca), Cozac (Baia Mare), Funride (Sinaia) si online pe www.wintermag.ro
Review complet aici.

Alte modele demne de luate in seama: Armada JJ, Armada El Rey, Armada Cantika.

Atomic Crimson Ti

Atomic este recunoscut ca unul dintre producatorii cei mai avansati din punct de vedere tehnologic. Rezultatele excelente din Cupa Mondiala certifica acest statut. O parte din tehnologia folosita in Cupa Mondiala ajunge si in modelele de partie.

Crimson este un schi pentru schiorii avansati, care vor sa iasa ocazional in afara partiei. Insertia de titanal (de aici Ti-ul din denumire) face ca schiul sa fie rigid si foarte agil in conditii de gheata sau zapada inghetata. Latimea ii da suficienta portanta pentru a iesi din zapada afanata de pe langa partii. Totusi, locul in care Crimson va arata cu adevarat ce stie este o partie amenajata.

Specificatii
Lungime: 155cm. Profil: 125-86-111mm. Radius: 15m.
Lungime: 162cm. Profil: 126-86-112mm. Radius: 16m.
Lungime: 169cm. Profil: 127-86-113mm. Radius: 17m.
Lungime: 176cm. Profil: 128-86-114mm. Radius: 18m.
Lungime: 183cm. Profil: 129-86-115mm. Radius: 19m.

Pret informativ: 715 euro.

Alte modele demne de luate in seama: Atomic Nomad Renu, Atomic Bent Chentler, Atomic D2 VC 82 Black.

Black Crows Navis 186

Black Crows vine din Franta si este un producator relativ nou pe piata. Totusi, experienta lui Bruno Compagnet, omul care sta in spate, face din Black Crows un nume de urmarit in urmatoarea perioada. Navis se remarca printr-o constructie rigida, geometrie variabila (varful este mai suplu datorita latimii mutate cu aprox 25mm mai aproape de centru schiului), grafica simplista si seria limitata.

La viteza medie se descurca admirabil pe orice fel de teren, in special in afara partiei. Din lista noastra e unul dintre schiurile cu care te vei distra cel mai tare in powderul la care visam cu totii. La viteze foarte mari poate deveni usor instabil, iar latimea ar putea sa il faca mai greu de controlat pe gheata, dar e un compromis pe care poti sa il faci, la urma urmei.

Specificatii
Lungime: 175cm. Profil: 133-103-124mm. Radius: 20m.
Lungime: 186cm. Profil: 133-103-124mm. Radius: 23m.

Pret informativ: 2530 lei. Disponibil in magazinele Absolut Outdoor (Cluj Napoca)

Review complet aici.
Alte modele demne de luate in seama: Black Crows Orb, Black Crows Viator 177, Black Crows Corvus.

Elan 888

Producatorul sloven si-a castigat respectul intregii comunitati a pasionatilor de schi din anii ‘70, cand Ingemar Stenmark castiga tot ce se putea cu o pereche de Elan in picioare. Recent Glen Plake, o alta figura legendara a schiului, s-a alaturat echipei Elan iar noul 888 beneficiaza de inputul sau.

Elan 888 este un schi prietenos si versatil. Datorita greutatii reduse, poate fi un bun prieten pentru turele alpine. Virajele largi, in viteza, sunt punctul sau forte, indiferent de tipul zapezii. E un schi discret - nu e exceleaza in nimic, dar vei descoperi placut surprins ca se descurca in orice conditii.

Specificatii
Lungime: 159cm. Profil: 128-88-108mm. Radius: 16.8m.
Lungime: 168cm. Profil: 128-88-108mm. Radius: 19.4m.
Lungime: 177cm. Profil: 128-88-108mm. Radius: 21.1m.
Lungime: 186cm. Profil: 128-88-108mm. Radius: 23.1m.

Pret informativ: 2200 lei. Disponibil online la www.killyprest.ro.

Review complet aici.  
Alte modele demne de luate in seama: Elan Magfire 82 XTI, Elan Speedwave 12, Elan Free Spice.

Head Peak 82

Seria Peak are o sarcina grea. Trebuie sa se ridice la standardele pe care Head le-a impus cu seria Monster - una dintre cele mai apreciate din categoria all-mountain/freeride. Peak 82 este varianta user-friendly a mai pretentiosului Peak 88. Schiorul mediu va aprecia Peak 82 pentru usurinta cu care vireaza si rapiditatea cu care ajunge de pe un cant pe celalalt.

E un schi cu care poti exersa primele iesiri pe langa partie si se va descurca de minune in zapada mai muncita de care dai pe orice partie la mijlocul zilei de schi. Probleme pot sa apara doar la viteze mari sau in conditii speciale de zapada - powder sau gheata. Pentru prima situatie exsita variante foarte multe si foarte bune.

Specificatii
Lungime: 172cm. Profil: 122-82-108. Radius: 17.7m
Alte lungimi: 161cm, 177cm, 183cm

Pret informativ: 460 euro. Indisponibil in Romania.

Alte modele demne de luate in seama: Head Chip 78 (), Head iSupershape, Head John 94.

K2 Obsethed

Seth Morisson este unul dintre figurile iconice ale freeski-ului, alaturi de Shane McConkey sau Doug Coombs - alti doi schiori celebri din echipa K2. Modelul sau a fost un deschizator de drumuri pentru schiurile late, iar acum este din nou la zi prin adoptarea tehnologiei rocker.

Astazi Obsethed este, alaturi de Armada JJ sau Rossignol S7, una dintre cele mai bune alegeri in materie de schiuri de off-piste. Varful si coada rocker il fac extrem de agil in powder, iar faptul ca este plat in zona claparului il fac controlabil in conditii de zapada tare. Desi e pozitionat ca un schi all-mountain, isi va arata adevarata fata in zapada mare si, de preferat, neatinsa. Succes!

Specificatii
Lungime: 179cm. Profil: 138-105-125mm. Radius: 24m.
Alte lungimi: 169cm, 189cm.

Pret informativ: 1550 lei. Disponibil in magazinele Himalaya, www.snowgear.ro si la www.wintermag.ro.

Alte modele demne de luate in seama: K2 KungFujas, K2 CoomBack, K2 LottaLuv.

Line Sir Francis Bacon

Acesta este schiul de toata ziua al lui Eric Polard - riderul emblematic al echipei Line si artist, regizor, designer de schiuri si, in general, un tip interesant.

Este un model dedicat de off-piste, cu care vei avea coborari de vis in powder si chiar si in zapada tocata. Nu e atat de specializat precum Line EP Pro. Latimea s-ar putea sa te puna pe ganduri, dar Sir Francis Bacon se schiaza mult mai usor decat pare la prima vedere. Tine-l departe de partie si de gheata si s-ar putea sa deveniti foarte buni prieteni.

Specificatii
Lungime: 172cm. Profil: 142-115-139mm. Radius: 17m.
Lungime: 182cm. Profil: 142-115-139mm. Radius: 18m.

Pret informativ: 560euro. Indisponibil in Romania.

Alte modele demne de luate in seama: Line Prophet 90, Line Chronic, Line Celebrity.

Rossignol Zenith Z9.5 Oversize

Din cand in cand in schi clasic de partie de tot ce ai nevoie pentru o zi perfecta. Iar cei de la Rossi stiu sa faca acest gen de schi foarte bine. De exemplu acest Zenith - rapid, adaptabil si stabil. Si, mai ales, simplu.
Nu e la fel de rigid ca un schi de race, nu naste aceleasi frustrari ca varianta Mutix, dar te va ajuta sa fii unul dintre cei mai eleganti schiori de pe partie.

Producatorul francez spune ca e un schi de off-piste in proportie de 40%, dar nu recomandam iesiri serioase in afara partiei. Exista modele mult mai bune pentru asa ceva.

Specificatii
Lungime: 170cm. Profil: 126-74-105mm. Radius: 15m.
Alte lungimi: 154cm, 162cm, 176cm.

Pret informativ: 570euro. Disponibil in magazinele Rossingol, Himalaya.

Alte modele demne de luate in seama: Rossignol Bandit SC86, Rossigonl S6, Rossignol B80 Women.

Salomon Shogun

Salomon a inventat twin-tip-urile, asa ca orice nou model din partea producatorului francez vine cu o mostenire imensa. Shogun e descendet direct al legendarului 1080, modelul cu care Mike Douglas a schimbat fata schiului in urma cu mai bine de 10 ani.

Shogun este unul dintre schiurile cele mai interesante din acest sezon. Un schi de off-piste care rezolva elegant problema schiatului pe partie, Shogun este un do-it-all. Singura problema e ca trebuie comandat de pe net sau cumparat din alta tara, pentru ca nu este disponibil in Romania.

Specificatii
Lungime: 164cm. Profil: 126-97-116mm. Radius: 20.6m.
Lungime: 173cm. Profil: 128-99-118mm. Radius: 23.1m.
Lungime: 182cm. Profil: 130-101-120mm. Radius: 25.9m.
Lungime: 191cm. Profil: 132-103-122mm. Radius: 28.7m.

Pret informativ: 490euro. Indisponibil in Romania.

Alte modele demne de luat in seama: Salomon AeroX, Salomon XW Storm, Salomon Lord.

Volkl Grizzly

Grizzly este, in acest moment, unul dintre schiurile cele mai tehnologizate de pe piata. Totusi, nu asta e motivul pentru care ne place de marele Volkl, ci ideea din spate. Cu Grizzly, Volkl a vrut sa construiasca schiul suprem - care sa rezolve la fel de bine iesirile in off-piste precum si virajele carve pe o partie perfecta. Si orice altceva intre. Daca a reusit sau nu, asta e alta discutie, dar intentia este laudabila.

Cheia schiului sta in tehnologia Power Switch, care permite schiului sa fie mai rigid sau mai soft, in functie de preferita schiorului si tipul de zapada intalnita.

Specificatii
Lungime: 163cm. Profil: 131-89-114mm. Radius: 15.4m.
Lungime: 170cm. Profil: 131-89-114mm. Radius: 17m.
Lungime: 177cm. Profil: 131-89-114mm. Radius: 18.7m.
Lungime: 184cm. Profil: 131-89-114mm. Radius: 20.3m.

Pret informativ: 3000 lei. Disponibil in magazinele Ziper Sport (Brasov).

Alte modele demne de luate in seama: Volkl Mantra, Volkl TigerShark 11, Volkl Aura.

Articolul a aparut si pe money.ro, dar am simtit ca trebuie reluat si aici, pe site-ul de specialitate.





  • TwitThis
  • Google
  • Facebook
  • LinkedIn
  • MySpace
  • E-mail this story to a friend!
  • Print this article!

Comentezi?? Comenteaza!!

Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.