Pentru ca derdelus poate fi si pe nisip si pentru lumea m-a intrebat zic urmatoarele:

In primul rind viteza, feelingul si plutirea pe care zapada ti le ofera nu pot cred a putea fi momentan substituite de nimic. Nici de plasticele SnowFlex nici de nisipul incredibil de fin al dunelor Erg Chebi. In schimb, schiul pe dune in Sahara merita toti banii din cauza de peisaj, liniste si straniile clipe.

1. echipament
In zona Merzouga sint citeva centre de inchirieri. Totul este antic, nici nu ma asteptam sa-mi gasesc acolo LegentPro-uri. Dar nici chiar sa nu stie ce-s aia boots de snowboard (ma rog, de sandboard) nu ma asteptam… Cind am incercat sa le explic ca pentru placa Corneliei nu vrem clapari ci soft boots, au rinjit fericiti ca au inteles si ne-au prezentat mindri niste bocanci de iarna nr 44.

Oricum, pt “just for fun” e indeajuns ce au. Ca daca ar avea prea mult nici n-ar mai fi din peisaj. Cam scump insa, 22e pe zi (cred ca ne-au si prostit putin, ff posibil sa fi existat mai ieftin).

2. unde
Noi am fost usor grabiti, d-asta am ales o duna nu ff inalta (70-80m) destul de aproape de locul unde stateam. In jur de 250m dif de nivel are duna principala care se afla insa cam la 1.5 ore/camila din locul in care ne aflam noi. Pt mine cea mai mare neimplinire a excursiei e ca am refuzat noaptea in desert (kasbah-urile iti ofera o noapte in mijlocul nisipurilor in corturi traditional-berbere si transp cu camila daca stai cel putin 2 nopti la ei). Asa scuteam banii de camila, aveam sansa sa ma dau pe duna cea mare (la dif de nivel se aseamana cu v. Dorului), sa prind si rasarit si apus (care sint chiar o experienta), una-alta, scorpioni.

3. cind
Recomand din suflet momentul apusului sau cel mai bine cel al rasaritului. Nu numai din cauza de lumini, umbre si culori, dar mai ales din cauza caldurii. Noi intial am vrut sa prindem rasaritul sus pe duna, dar cind am auzit ca e de trezit la 4:30 am zis ca nu e bine si am ales 6:30 ora de plecare. Inca un motiv pt noaptea intre nisipuri.

4. cum
Rau e sa fii de la oras si umezeala. Eu ma gindeam ca-mi iau schiurile-n spinare si da-i pe dune… Aiurea, pina la nisipurile inalte cam ai de mers (si nu-i fun deloc sa mergi prin nisip). Si cum cu masina nu-i posibil (decit cu super Defender si super cauciucuri), singura solutie e camila. Care e un chin.

Sa mergi cu camila nu-i usor mai ales cind ai de controlat 2 schiuri cu clapari si 2 bete. Plus ca mai trebuie sa te tii si pe tine ca face camila aia ca toti dracii. Daca seful camilelor e cooperant, iti poti lega skiurile pe linga saracul animal. Ete pirt, ce dracu, au carat ele mii de ani matasuri si mirodenii, nu poa’ sa care niste skiuri?

Dupa hurducaiala din camila vine distractia urcatului. In nici un caz urcat pieptis pe partea abrupta, ci pe coama iar in cel mai rau caz pe partea domoala (in general dunele au o parte domoala unde vintul depune nisip si una abrupta unde se surpa nispul adus pe partea cealalta… din cauza asta pe partea lina nisipul e mai compactat iar pe cea abrupta e mai afinat)… Hehe, lucrurile astea le-am descoperit singur, ca bulache ala de Yusuf nu ne-a zis, ca sa nu mai ocolim pina la coama dunei.

Datu’ la vale nu-l explic. Il las asa, descris doar de poze si de imaginatie. Hai sa zic totusi cite ceva:

• Nisipul aluneca mai putin decit zapada. O coborire directa pe o panta abrupta nu face rau nimanui. Cum ar veni, e mai abrupt pe zapada.
• Cu skiurile nu trebuie incercate cristiane la viteze mici. Agata, eu era sa cad din cauza asta.
• Placa confera mai mult control se pare.

Cam asta, nu mai am de zis. Ba nu, zic ca viata-i frumoasa.

–

PS: restul de foto-senzatii sint aici. La galeria cea Picasa adica.