• Home
• SKI WITH US!
• Avalanse
• WebCam
• Echipament
• Echipa
• Arhiva

Cauta:

Login RSS

Monterosa - raport complet

Dupa aproape o eternitate de la desfasurarea evenimentelor, iata ca ne-am luat inima in dinti si venim cu un raport complet despre ce s-a intamplat la Monterosa la inceputul lui februarie.

Ne-am tot pasat responsabilitatea scrierii acestui articol, pentru ca e o treaba destul de complicata. S-au intamplat asa multe chestii misto, ca sigur vom uita o parte din ele. Iar altele, oricat de misto ar fi, vor ramane micile noastre secrete. Asa ca pregatiti-va pentru o lectura destul de lunga.

Intai si intai - care a fost scopul? Noi, cei din echipa Derdelus, credem ca schiul e mai mult decat un sport. E un mod de a te simti bine, de a cunoaste oameni, de a fi aproape de natura. Pentru unii e chiar un mod de viata. Treaba e ca uneori uitam de asta, mai ales in statiuni mamut, in care totul e prea mare, prea mult si prea fara suflet. Si stiam ca nu suntem singurii care credem asta. Asa ca am zis ca a venit momentul sa aratam doritorilor ca se poate si altfel.

Moterosa nu e vreun deal inofensiv, ci e cel de-al doilea masiv al Alpilor (4634m), aflat in zona Piemont/Val D’Aosta. Batalionul nostru a fost cazat la hotelul Flora Alpina, in Gressoney St. Jean (Gresoneiul de Jos, in traducere libera), aflat la cativa km de partii. Accesul la partii se face fie din Gressoney La Trinite (Gresoneiul de Sus, evident) sau din Stafal.

Domeniul schiabil se intinde pe 3 vai. A noastra era cea din mijloc, celelalte fiind Champoluc si Alagna (da, THE Alagna). In total 180km de partie, 1800m diferenta de nivel si unele dintre cele mai tari zone de freeride pe care le-am vazut. In plus, pass-ul nostru a inclus cate o zi in Cervinia (exact sub Matterhorn)  si Courmayeur (exact sub MontBlanc). Una peste alta, o zona buna, nu?

Toate satucele astea - cele doua Gressoney-uri, Alagna, Champoloc, Stafal, sunt de un farmec greu de imaginat. Casute si vile din piatra si lemn, cate o biserica langa primarie, stradute pavate si inguste, cateva magazinase si restaurante. Si atat. La ora 10.00 - totul e inchis. Sau aproape totul.

Acolo am ajuns pe 2 rute. O parte cu curajosul Vito, pe un drum de aproximativ 30 de ore fara intrerupere. Ceilalti, cu avionul pana la Milano, de unde au fost ridicati de acelasi Vito si depusi in fata hotelului. La intoarcere, scenariul a fost destul de asemanator. Nu s-au semnalat incidente neplacute.

Duminica seara (31.01) cele doua grupuri s-au renit la prima cina. Grupul Vito incercase deja o parte din partii, ajungand cu o zi mai devreme. Am trecut repede peste introduceri si am inceput sa studiem hartile, sa facem trasee, sa ne fixam puncte de atins. Nu in ultimul rand, s-au facut perechile schiori - schiuri Armada. Prima surpriza a fost sa vedem ca desi nu ne stiam, am reusit sa strangem 24 de oameni care s-au inteles foarte bine din chiar prima zi. A doua surpriza a fost mancarea mult mai buna decat ne asteptam. Totusi, eram in Italia, unde se spune ca nu ai cum sa nu mananci bine. Teoria sta in picioare, am verificat-o intens.Tot la capitolul surprize a fost si piscina aflata la 10 minute de mers pe jos de hotelul nostru.

In prima zi de schi oficiala am ales versatul Colle Betaforca pentru cateva ture de incalzire, dupa care am dat o fuga pe cel mai inalt varf deservit de cabluri - Punta Indren (3260m). Telecabina a fost inaugurata la inceputul acestui sezon, fiind una dintre cele mai hi-tech pe care le-am vazut.

La sfarstiul primei zile am costatat ca suntem cu 2 oameni in minus. Cei doi au ales sa isi petreaca o seara romantica in Alagna, din cauza ca tura planificata s-a lungit nepermis de mult si nu au mai prins cabina de intoarcere. Dupa o scurta interventie a salvatorilor montani, riderii s-au cazat confortabil intr-un hotel in centru. Desi par foarte apropiate pe harta, intre Alagna si Gressoney St. Jean sunt aproape 200 km pe sosea. Deh, o iesire in off-piste nereusita, dar fara alte urmari.

Ghitzuca a ochit urgent parcul pentru a exersa dar, din pacate, parcul din Monterosa nu e chiar cel mai bun. Kickere cu zona de elan prea mica si cam putine elemente.

Am prins vremea perfecta. Cand am ajuns era foarte frig (-15grade in timpul zilei, sau mai frig), dar fara vant si fara nici urma de nor. Asta a insemna, din pacate, ca nu am putut iesi prea mult din partii, zonele mai accesibile fiind ultr-tocate. Partea buna a fost ca fiind asa frig, partiile erau impecabile toata ziua. In general, mai ales in restorurile mari, ultima tura e mai complicata din cauza de zapada - se formeaza damburi mari, zapada se strica, apare gheata. Nu a fost cazul nostru. Partiile erau ca o masa de biliard inclusiv la inchiderea instalatiilor.

In Monterosa partiile sunt printre cele mai bune pe care m-am dat. Destul de lungi, variate, cu multe schimbari de panta si de directie. Nu sunt foarte late, dar e loc pentru toata lumea. Apropo de toata lumea, am constatat ca e mult mai putin aglomerat decat ne-am fi asteptat. Asta e unul dintre beneficiile majore ale unei statiuni mici. Putina lume pe partii, la restaurante, la cabine, la bilete, la autobuze. Asta inseamna, evident, schi mai mult si mai bun.

Dupa 2 zile de asemenea chinuri ingrozitoare, a venit momentul sa verificam ce e cu Cervinia. Am ales Cervinia, si nu Courayeur din mai multe motive: distanta, partii, vreme, si nu in ultimul rand ideea de a vedea de aproape Matterhorn, probabil cel mai cunoscut si mai spectaculos varf din Alpi.

Am facut 2 echipe - altfel nu am fi incaput in Vito si Fiatul inchiriat din Milano, si am purces in zilele 3, respectiv 4, la Cervinia. Primul grup a avut parte de o vreme amestecata - jos ninsoare si vant, sus ceata si vant. Se intampla si in alte zone, deci, ca vantul sa incurce planurile. Tot versantul elvetian (Zermatt, adica) era inchis din cauza asta. Al doilea grup a avut parte de vreme foarte buna drept pentru care s-au facut cateva coborari offpiste memorabile, de sus de tot, pana jos de tot. Diferenta de nivel de aproape 2000m.

Despre Cervinia parerile au fost impartite. Statiunea in sine era exact tipul de statiune de care ne ferisem cand am ales Gressoney. Partiile - nu foarte dificile, dar foarte lungi si foarte late. Multe dintre partii sunt atat de putin inclinate, incat fratii boarderi au cam injurat. Pe de alta parte, parcul din Cervinia e unul dintre cele mai tari - cel putin asa zice Ghitzuca, pe care il creedem ca a vazut ceva parcuri la viata lui.

Ziua a 3a a fost marcata de un eveniment major: a avut loc petrecerea de la legendara Flying Brasserie. Am cantat, am dansat, am baut si ne-am veselit intr-o carciumioara neincapatoare pentru marea de oameni incarcati de energie. Cu ocazia asta ne-am imprietenit cu Patrick si ceilalti oameni de acolo, cei cu care vom da cateva linii memorabile in cea de a 5a zi. Distractia s-a terminat aburpt pe la ora 1.00 cand politia a decis ca eram cam galaciosi. Nimeni nu a comentat nimic, evident. Ne-am indreptat cu totii linistiti catre casele noastre.

Tot cu ocazia asta am pus mana pe niste schiuri impresionante - Backside, fara nici o legatura cu K2. Nu va chinuiti, slabe sanse sa gasiti ceva informatii pe web. E vorba de un brand nou si de niste schiuri radicale: foarte lungi, foarte grele, foarte rigide, cu mult lemn (si pe exterior). Genul de schi construit dupa chipul si asemanarea constructorlui - in cazul de fata niste baieti hardcore din Chamonix.

Ziua a 4a a fost marcata de un alt eveniment major: a inceput sa ninga abundent. Si a continuat pentru 24 de ore.

Ei, si a venit ziua a 5a - THE powder day. Nu sunt multe de spus. Si nici de vazut - sunt putine poze din ziua asta, pentru ca toti am fost mai preocupati de schi decat de orice altceva. Ne-am impartit in doua grupuri - unul cantonat in zona Punta Jolanda, cu Patrick deschizator de drumuri pentru vreo 2-3 ore, iar celalalt in zona Champolc. Pentru multi a fost ziua perfecta pentru backcountry: coborari prin paduri, pe sub firele de telescauna si/sau gondola si tot asa.

Cert e ca a fost o zi de schi intens, in care toata lumea s-a dat “like there’s no tomorrow”. O zi absolut fantastica, cu o zapada cum nu am mai prins de foarte multi ani.

In fine, ziua a 6a a fost cea de goodbye. Vremea a fost din nou perfecta, zapada la fel, dar fiind o zi de sambata nu a rezistat prea mult. Pe partiile pe unde cu o zi inainte eram maxim 50 de oameni, acum erau 500. Evenimentul major a fost saritura senzationala a lui Ghituca, cu care ne-a facut pe multi sa ne gandim ca poate ne pierdem timpul cu sportul asta.

Au fost si alte activitati, pe langa schiatul in sine. Vizita la Castelul reginei Margherita de Savoia, petrecerea mai sus amintita, sesiunea de shopping din Gressoney si mai ales serile de la hotel cu vizionari de filme si poze si degustari de vin si grappa, .

Cu ce ramanem dupa o excurise ca asta? Cu +2000 de poze si ceva filmari, cu niste amintiri greu de egalat, dar cel mai importat - cu inca un rand de prieteni. A iesit mult mai bine decat am sperat si ne-am imaginat cand faceam planurile pentru iesirea asta. A iesit asa bine incat cei care au pariticipat acum ar vrea sa repete experienta exact in aceeasi formula, in fiecare an.

Mii de multumiri fotografilor, care au reusit sa prinda multe din momentele de-acum istorice ale marii iesiri la Monterosa. Am strans aici doar o mica parte. Enjoy.

Comentezi?? Comenteaza!!

Copyright © 2007-2010 derdelus.ro ·