Ecoul Malinului - 2008

26 May 2008, alexosu

Sambata s-a auzit din nou Ecoul pe aproape celebra Vale a Malinului.

Anul asta organizatorii ar trebui sa fie bucurosi de norocul pe care l-au avut. Vremea a fost mult-mult mai buna decat s-ar fi asteptat oricine. Nu a batut vantul, a fost ceva soare, putina ceata care s-a plimbat pe vale iar ploaia s-a abtinut pana aproape de sfarsit.

Problema, sa zicem, a fost zapada destul de putina. Fata de saptamana trecuta, cand se ajungea pe schiuri pana la Hornul Pamantos, acum finish-ul a fost in poiana de dinainte de ultimul canion. Adica exact unde a fost si anul trecut. Altfel, zapada a fost cum ne asteptam: grea, apoasa, cu ceva urme de avalansa pe firul vaii. Versiunea standard, deci.

Participantii au fost destul de multi, dar s-au adunat mai greu. La ora 12.00 inca veneau dinspre Babele. Multe fetze cunoscute, ca de obicei la Malin. De aici si atmosfera destinsa, nespecifica unui concurs, fie el si de freeride. E mai bine asa, pentru ca emotiile sunt oricum destul de mari (cel putin pentru mine care am adrenalina sa dau si la altii in momentul intrarii in Vale dar si pt colegul alb ce povesteste despre asta pe blogu-i personal).

Sa trecem la fapte, deci. Anul asta s-a intamplat o chestie foarte misto: ambele probe (snowboard si schi) au fost castigate de niste pusti. La snowboard tanarul domn Corbu din Busteni, castigatorul e de anul trecut, a repetat isprava in fata mult mai experimentatului Dodo Gabor - multiplu castigator la Malin si Balea (remember Balea?).

La schi locurile au fost impartite intre trei generatii diferite: locul 3 - la egalitate de puncte Vali Dobre si Radu Savin; locul 2 - Mitza (Movement Schi), locul 1 - surpriza etapei, Bojthe Istvan din Miercurea Ciuc. Foarte tanar si el, 15 ani.

La fete schi a cistigat, evident, Luciana Neacsu iar la snowboard Cristinica tinerica.

O precizare imporanta: regulamentul s-a schimbat putin, destul cat sa fie identic cu cel IFSA. Asta a insemnat ca timpul nu s-a luat in calcul decat in caz de egalitate de puncte. O idee foarte buna, pe care derdelusul o sustine cu toata inima.

Salutam cu mare bucurie noul val de rideri. Baieti curajosi si fete pe masura, foarte bine pregatiti in ciuda varstei, si cu mare chef de dat. La mai mare si la cat mai multi! Si-un cuvint de bine catre organizatori care inca se tin de chestia asta (caci, la naiba, asta a fost a 10-a editie): Alpin Club Ecoul si Montrek.

Facts Ecoul Malinului ver 10.0: cel batrin participant - 63 de ani (deci se poate, ezista viata si dupa 40 de ani!), o mina rupta, un genunchi nasolit si-o arcada sparta. Dar si mult hihi si mult hahaha… Ne simtem bine, vrem si la anu’ (daca-i cu putinta, mai devreme totusi)!

photo credit Laurentiu Barza

Comentezi?? Comenteaza!!

6 Raspunsuri la “Ecoul Malinului - 2008”

  1. matei on 26 May 2008 3:05 pm

    am auzit ca au fost si ceva accidente, nu ne faci o lista?

  2. alb_ca_zapada on 26 May 2008 3:37 pm

    @matei: a aparut un update, vezi sub poze

  3. Trup’n'Suflet » de Malin(eanu) on 26 May 2008 4:23 pm

    [...] detalii diverse pe derdelus.ro [...]

  4. felix sima on 27 May 2008 7:27 am

    “deci se poate, ezista viata si dupa 40 de ani!), ”
    Fratilor, jale mare! Am depasit binisor virsta. Nu spun, etatea are ceva disconforturi, dar si destule avantaje. Este greu sa le explici, nu te-ar crede lumea… Unul dintre ele este ca ajungi sa te multumesti cu mai putin, dar le gusti din plin.
    Nu tin sa reiau articolase cu fericirea virstei a treia, dar vretineti de la baiatu’ ca indivizilor cu ceva inteligenta dar si capacitate de a nu fugi de rau viata are surprize placute.. ALTMINTERI, PINA LA 30 DE ANI POATE FI LEU ORICINE… E ca in butada cu frumusetea femeilor: “Femeile au pina la 30 de ani frumusetea pe care le-a lasat-o Dumnezeu. Apoi cea pe care o merita…”.

  5. Mda, iarna e cam gata… « Camp minat on 27 May 2008 8:50 am

    [...] poate schia (Balea, de exemplu, sau vai prin Bucegi), am hotarat ca e momentul sa inchid sezonul. Malinul a fost si el, asa ca pot spune linistit ca e [...]

  6. mircea ordean on 28 May 2008 8:11 pm

    Va propun acelasi eveniment dintr-un unghi diferit, al unui… neschior, solitar si tare indragostit de coclauri. Inclusiv de ai Malinului.
    Pe moment (28 mai 2008), nu am apucat sa insotesc pozele de vreun comentariu - poate nu strica… -, dar vor veni in 2-3 zile.

    http://marian.photoblog.co.uk/

Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.