Poveste de Arlberg.
21 February 2007, by alb_ca_zapada
Ca sa fiu politically correct o sa zic c-am fost in zona Arlberg, nu la St Anton (am stat intr-un satuc cu gara si cinci case la cca 10 km de oraselul cu pricina).
Zona-i destul de scumpa la cazare: min 40e in St Anton si Stuben, nu vreau sa stiu cit in Lech (fite, magazine Prada, hoteluri de 5*, Porche si reclame la toale de snow Hugo Boss). Noi am platit intre 28 si 30 in satucul nostru (Langen) la Haus Jochum si Haus Schrotter (hehe, la 17 oameni 2 case ne-au trebuit).
Cam toate localitatile au acces direct la pirtii. Daca nu, ai autobuz/tren gratis sau aproape gratis. Ski-pass-ul in februarie e 198e. Bautura-i semnificativ mai ieftina ca-n Chamonix (bere cca 3-5e, cafea 2-3, alcoale cam 10e suta) iar mincarea cam la fel sau poate ceva mai jos.
De dat ne-am dat aproape exclusiv pe coclauri in zona St Anton (Galzig, Gampen-Kapall, Rendl), Stuben si Lech-Zug… “aproape” pt ca mai foloseam pirtiile pt conexiuni la instalatii ;)
Poza de mai sus e facuta din Rendl catre Kapal-Valuga. Pacat ca n-am avut mereu asa vreme frumoasa ca-n ziua cu poza (4 zile de vint, ceata si ninsoare, 2 de soare… in ordinea asta), alta ar fi fost situatia.
Liniile rosii urmaresc in general un soi de rute sau trasee (nu-s pirtii, e un fel de marcare a unei zone de freeride… “pirtii de offpiste”, cum zicea un amic). Prin zonele astea am ars-o in general, caci la ceata si viscolul omniprezent nu ne puteam permite iesiri mai curajoase.
Variantele desenate cu galben le-am ochit abia in ultima zi… sint ok, doar vizibilitate sa fie (lucru de care noi n-am prea avut noroc asa c-am lasat onoarea altora)
Ne-am mai distrat bine si in Lech, pe sub telescaunul de 6 Kriegerhorn. Acolo trebuia sa trecem pe sub niste plase de protectie, am ezitat initial cind a strigat la noi un nene in uniforma ce parea jmecher, iar la tura urmatoare cineva ne furase deja placerea primelor urme. Oricum, zona se deschide mult in dreapta, si daca e zapada si ceva vizibilitate te poti distra de minune chiar si prin ceva padurice.
In Lech am mai prins un soi de “joy of the lifetime” cam pe linia traseului 49. O fata enorma cu zapada neatinsa pina jos in Zug… Cam cit ar fi poate de la 2000 in Sinaia numa powder si spatii vaste. Spre final am trecut chiar si printr-un soi de garduri-curti-de-oameni iar nenea de la telescaun ne-a zis sa nu ne mai prinda pe acolo ca zona e inchisa.
Ce sa mai zic?? Mai zic in episodul 2. Parol.
Comentezi?? Comenteaza!!
4 Raspunsuri la “Poveste de Arlberg.”
Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.
























da da da, 49 reprezinta!! uff
frate coman, e mult de scris, oricum… abia astept urmatoare iesire, din ce in ce mai curajoasa!!
nu pot sa zic care a fost cea mai tare coborare, ba 49, ba 15 cu powder neatins(care nu s-a filmat) viscolul care ne-a adus aminte ca e iarna si suntem pe munte, nu stiu sincer…
oricum: superb!
tk!
dudeeeee, ne-am dat naibii am invatat si noi ce-i bloagu :P
marfa oricum :) fac un subscribe, vezi sa nu scri prea des … tine-o tot asa: rar si de belea cum ti-e stilul ;-)
oups, sorry te-am confundat cu un prieten :) …
oricum, fain blogul, fac subscribe ;-)